• Zilele și orele de primire în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale.

  • Sergiu Cioclea, Guvernator al Băncii Naţionale

    Prima zi de luni a lunii: 14.00-17.00.
    Programare la telefon: +373 22 822 606;

  • Ion Sturzu, Viceguvernator al Băncii Naţionale

    A patra zi de luni a lunii: 14.00-17.00.
    Programare la telefon: +373 22 822 607.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde

Situaţia financiară a sistemului bancar în semestrul I, 2010



Pe parcursul semestrului I al anului 2010 sistemul bancar din Republica Moldova a demonstrat semne clare de stabilizare.

Unul din principalii indicatori financiari, capitalul de gradul I, s-a majorat cu 2.4 la sută până la 6581.9 mil. lei. Această evoluţie denotă o capacitate mai bună a băncilor de a acoperi eventualele pierderi şi de a rezista şocurilor. Pentru comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului precedent, capitalul de gr. I a înregistrat o descreştere de 2.3 la sută. La situaţia din 30.06.2010 toate băncile aveau capitalul de gr. I corespunzător capitalului minim stabilit.

Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor a constituit 77.3 la sută sau cu 0.3 p.p. mai mică în raport cu sfârşitul anului 2009, ca urmare a majorării capitalului social din contul investiţiilor acţionarilor rezidenţi.

Media suficienţei capitalului ponderat la risc pe sistem continuă să fie situată la un nivel înalt de 31.2 la sută (nivelul minim necesar este de 12 la sută) sau cu 0.9 p.p. mai puţin faţă de sfârşitul anului 2009. Indicatorul înregistrat reflectă existenţa unui potenţial mare de creditare al băncilor, aplicabil în condiţiile unei cereri calitative din partea agenţilor economici şi populaţiei.

Activele totale pe sistem la situaţia din 30.06.2010 au alcătuit 39653.4 mil. lei, micşorându-se faţă de sfârşitul anului cu 0.7 la sută. În structura activelor pe parcursul semestrului I al anului 2010 s-au micşorat: numerarul - cu 10.0 la sută până la 1960.5 mil. lei, mijloacele datorate de bănci şi mijloacele overnight net - cu 26.6 la sută până la 4012.8 mil. lei, mijloacele datorate de BNM – cu 3.9 la sută până la 1867 mil. lei. Concomitent, s-au majorat: creditele şi leasingul financiar net - cu 3.8 la sută până la 21019.5 mil. lei, valorile mobiliare net - cu 10.0 la sută până la 6658.2 mil. lei şi alte active net – cu 2.1 la sută până la 4135.4 mil. lei.

Descreşterea activelor în perioada menţionată a fost determinată de reducerea obligaţiunilor cu 1.4 la sută, compensată de majorarea capitalului acţionar cu 2.6 la sută.

Portofoliul de credite brut pe parcursul semestrului I al anului 2010 s-a majorat cu 4.6 la sută, constituind 23456.5 mil. lei la 30.06.2010. Pentru comparaţie, pe parcursul perioadei similare a anului precedent portofoliul de credite brut a înregistrat o descreştere de 9.6 la sută. Pe parcursul trimestrului II, 2010 dinamica creditării şi-a accentuat evoluţia ascendentă. Creditele noi acordate au înregistrat un ritm anual de creştere de 98.2 la sută, atingând valoarea de 6160.3 mil. lei. Accelerarea procesului de creditare de la începutul anului este determinată în mare măsură de conturarea primelor semnale ale stabilizării economice, precum şi de aşteptările privind relansarea economică pe parcursul anului 2010.

Creditele nefavorabile în valoarea absolută s-au majorat cu 11.5 la sută până la 4097.8 mil. lei, iar ponderea creditelor nefavorabile (substandard, dubioase şi compromise) în totalul creditelor s-a majorat cu 1.1 p.p. faţă de sfârşitul anului 2009, constituind 17.5 la sută la 30.06.2010.

Ponderea cea mai mare în totalul portofoliului de credite la 30.06.2010 au deţinut-o creditele acordate industriei şi comerţului – 51.1 la sută, urmate de creditele acordate agriculturii şi industriei alimentare – 16.0 la sută, creditele acordate pentru imobil, construcţii şi dezvoltare – 12.4 la sută şi creditele de consum – 8.2 la sută.

Pentru şase luni ale anului 2010 venitul net pe sistemul bancar a constituit 351.6 mil. lei. Comparativ cu perioada similară a anului precedent acest indicator s-a majorat cu 296.4 la sută, însumând 88.7 mil. lei la 30.06.2009.

Rentabilitatea activelor şi cea a capitalului acţionar la 30.06.2010 au constituit 1.8 la sută şi respectiv 9.9 la sută, majorându-se comparativ cu sfârşitul anului 2009 cu 2.3 p.p. şi respectiv 12.4 p.p. Lichiditatea pe termen lung pe sistemul bancar (nivelul maxim acceptat este 1) a înregistrat un coeficient de 0.6.

Lichiditatea curentă pe sistem (nivelul minim cerut este de 20%) a consemnat 34.8 la sută. Indicatorii lichidităţii relevă existenţa surselor adecvate de finanţare pentru acoperirea necesităţilor anticipate sau potenţiale atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Obligaţiunile băncilor la situaţia din 30.06.2010 au totalizat 32546.0 mil. lei sau cu 1.4 la sută mai puţin faţă de sfârşitul anului 2009. În special, la 30.06.2010 depozitele au constituit 26126.3 mil. lei, diminuându-se comparativ cu 31.12.2009 cu 1.1 la sută, în principal, din contul reducerii mijloacelor datorate băncilor - cu 39.9 la sută până la 1164.8 mil. lei. Reducerea respectivă poate fi explicată prin reorientarea mijloacelor băneşti pentru alte plasamente, inclusiv generatoare de dobândă. Totodată, majorarea depozitelor persoanelor fizice cu 1.6 la sută până la 16734.7 mil. lei şi a depozitelor persoanelor juridice cu 2.7 la sută până la 8226.8 mil. lei indică o sporire a credibilităţii sistemului bancar, ceea ce este un factor important al consolidării acestuia.

Statistica

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).