• Zilele și orele de primire în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale.

  • Sergiu Cioclea, Guvernator al Băncii Naţionale

    Prima zi de luni a lunii: 14.00-17.00.
    Programare la telefon: +373 22 822 606;

  • Ion Sturzu, Viceguvernator al Băncii Naţionale

    A patra zi de luni a lunii: 14.00-17.00.
    Programare la telefon: +373 22 822 607.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
07.11.2017

Post vacant: Șef adjunct de direcție, Direcția rezoluție bancară

 

Cerințe minime obligatorii:

  • Studii superioare în domeniul economic sau juridic, cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare;
  • Experiența profesională în domeniul bancar nu mai puțin de trei ani – obligatoriu;
  • Cunoașterea cadrului de supraveghere și rezoluție bancară din Republica Moldova;
  • Cunoașterea directivelor europene în domeniul rezoluției bancare;
  • Abilităţi, calități și aptitudini: organizatorice, de planificare, gândire ordonată, tact şi pricepere în munca cu oamenii, lucrul în echipă, perseverență, rezistență la efort şi stres, adaptabilitate la situații noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate;
  • Cunoașterea fluentă a limbii române și a limbii engleze;
  • Cunoștințe aprofundate de utilizare a aplicațiilor Microsoft Office.

 

Principalele atribuții:

  1. Elaborarea şi înaintarea spre examinare şefului direcţiei propuneri aferente activităţii secţiilor pentru includerea în Planurile de lucru trimestriale ale direcției, asigurarea perfectării informaţiei aferente îndeplinirii acestora;
  2. Planificarea și desfășurarea acțiunilor de rezoluție ca urmare a constatării condițiilor de declanșare a procedurii de rezoluție;
  3. Evaluarea planurilor de redresare în scopul identificării acelor măsuri ce pot avea impact negativ asupra posibilității de soluționare a băncii şi înaintarea recomandărilor referitoare la aceste aspecte structurii care exercită funcția de supraveghere;
  4. Elaborarea, reevaluarea și actualizarea planurilor de rezoluție;
  5. Organizarea și monitorizarea procesului de lichidare a băncilor la care a fost retrasă licența de desfășurare a activităților financiare;
  6. Participarea la elaborarea propunerilor de modificare a actelor normative în vigoare, ce ţin nemijlocit de activitatea direcției.

 

Termenul-limită extins:

- 24 decembrie 2017.

 

În vederea aplicării pentru participarea la concurs, se va completa formularul CV-ului online sau se va depune CV-ul la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul Strategie, Organizare și Resurse Umane, cu specificarea postului pentru care se aplică.

Pentru persoanele cu studii obținute în afara Republicii Moldova se vor indica calificările (ex. GPA, etc.) obținute în țara și/sau instituțiile respective.

Vor fi contactate doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

 

Bibliografie recomandată

  • Legea privind redresarea și rezoluția băncilor nr.232 din 03.10.2016;
  • Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014;
  • Legea instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995;
  • Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995;
  • Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor; condiționale, aprobat prin HCA al BNM nr.231 din 27.10.2011;
  • Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, aprobat prin HCA al BNM nr. 269 din 17.10.2001;
  • Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii, aprobat de CA al BNM, proces – verbal.

 

Documente necesare pentru a fi prezentate la concurs;

Documente necesare pentru a fi prezentate la angajare.

 


Politica de personal a Băncii Naţionale a Moldovei are drept obiectiv selectarea şi angajarea persoanelor profesioniste din diferite domenii (economie, jurisprudenţă, tehnologii informaţionale, etc).

Angajarea la Banca Naţională a Moldovei se efectuează în bază de concurs, în conformitate cu Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003 (intrat în vigoare la 1 octombrie 2003), Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în Banca Naţională a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al BNM nr. 130 din 03.07.2014, Regulamentul intern al Băncii Naţionale a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr. 62 din 16.03.2016. Concursul reprezintă o modalitate de organizare şi desfăşurare a procesului de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale ale candidaţilor pentru ocuparea funcţiilor vacante în Banca Naţională a Moldovei.

Comisiile de testare formate din specialişti din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei verifică gradul de cunoaştere de către candidaţi a limbilor moderne, tehnologiilor informaţionale şi a specialităţii.

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).