Astăzi, la Banca Naţională a Moldovei s-a desfăşurat o masă rotundă cu tema: “Guvernarea corporativă în bănci”, organizată de Banca Naţională a Moldovei şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Asistenţa a fost reprezentată de băncile comerciale din Republica Moldova, care au participat la discuţiile iniţiate în cadrul acestei întruniri.
Guvernatorul Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu a rostit un cuvânt de salut, exprimându-şi doleanţa pentru un schimb de păreri deschis şi constructiv cu băncile, în ideea promovării unei culturi de management corporativ modern. Totodată, a dezvăluit unele aspecte ale acestui subiect, remarcând importanţa mesajului managerial, transmis de la nivelul superior la cel inferior pentru asigurarea bunei funcţionalităţii a instituţiei financiare. Astfel, implicarea unui grup mai extins de părţi interesate de realizarea obiectivelor trasate este în conexiune directă cu modul transparent şi colectiv de luare a deciziilor corporative.
Viceguvernatorul BNM Emma Tăbîrţă a abordat necesitatea gestionării adecvate a băncilor drept o componentă de primă importanţă în determinarea eficienţei activităţii acestora, reliefând elementele fundamentale ale unei conduceri corporative reuşite. De asemenea, a concretizat direcţiile principale în realizarea acesteia, cum ar fi delimitarea responsabilităţilor în cadrul băncilor, elaborarea strategiilor de dezvoltare şi a politicilor interne de administrare a riscurilor în funcţie de specificul activităţii fiecărei bănci în parte ş.a.
Tema mesei rotunde a fost susţinută în continuare de specialiştii departamentului reglementare şi supraveghere bancară al Băncii Naţionale, care, mai întâi de toate, au prezentat audienţei, cu explicaţii detaliate, principiile Comitetului Basel aferente guvernării corporative şi acceptate drept repere în managementul bancar din multe ţări. Ghidarea de principiile respective nu presupune stabilirea unui nou cadru legislativ la nivel naţional, au menţionat raportorii, ci vine să sprijine băncile în consolidarea propriului cadru de guvernare corporativă. Banca Naţională promovează principiile sus-menţionate prin reglementările sale prudenţiale referitoare la cotele substanţiale în capitalul băncilor, exigenţele faţă de administratorii acestora, tranzacţiile cu persoanele afiliate, expunerile mari, sistemele de control în bănci ş.a.
Reprezentanţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Elena Pui, membru al CNPF, şi Alexandra Munteanu, şefă a Direcţiei reglementare si autorizare pe piaţa valorilor mobiliare, au vorbit despre Codul de guvernare corporativă elaborat de CNPF, care este o călăuză în procesul de guvernare corporativă. Actul respectiv, vizează asigurarea drepturilor şi intereselor legale ale acţionarilor, integritatea şi transparenţa luării deciziilor corporative, grupurile de interese, transparenţa financiară şi auditul extern ş.a.
Băncile au făcut schimb de opinii referitoare la implementarea Codului de guvernare corporativă, dificultăţile cu care s-au confruntat, prezentând sugestii de soluţionare a acestora.
Discursurile prezentate
Emma Tăbîrţă, Viceguverantor al BNM - Cuvînt de salut.
Galeria foto
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)