"Situaţia pe piaţa monetară şi valutară din Republica Moldova”, informaţie prezentată de Guvernatorul BNM Leonid Talmaci la şedinţa plenară a Parlamentului RM
Politica monetară şi valutară aprobată de către Banca Naţională a Moldovei pentru anul 2008 a fost îndreptată spre îndeplinirea obiectivului său fundamental – asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. În acest scop, s-a planificat ca nivelul inflaţiei (indicele preţurilor de consum) să nu depăşescă 10 la sută către finele anului.
Cu privire la nivelul inflaţiei (preţurile de consum)*
În perioada ianuarie – august 2008 indicele preţurilor de consum s-a majorat cu 6.0 la sută.
În evoluţia indicelui preţurilor de consum în perioada ianuarie-august 2008 s-au evidenţiat două etape:
a) De la începutul anului până la finele lunii mai 2008 indicele inflaţiei s-a majorat rapid şi a atins nivelul de 7.4 la sută şi de 16.9 la sută faţă de luna similară a anului 2007. Creşterea preţurilor în perioada dată a fost determinată de:
– scumpirea semnificativă a produselor alimentare (în special, a cărnii şi preparatelor din carne, a orezului, produselor de panificaţie, uleiului vegetal) drept consecinţe secundare ale condiţiilor climaterice nefavorabile din anul 2007 în Republica Moldova şi în regiune;
– majorarea tarifelor la servicii condiţionată, în mare parte, de creşterea preţurilor mondiale la resursele energetice.
b) Deflaţia de 2.0 la sută înregistrată în lunile iunie–iulie şi creşterea moderată a indicatorului inflaţiei de doar 0,7 la sută în luna august 2008 a condiţionat reducerea ratei inflaţiei cumulative de la începutul anului până la 6,0 la sută şi a ratei inflaţiei anuale până la 11,7 la sută. Ca rezultat al aplicării unor măsuri comune de către Banca Naţională şi Guvernul Republicii Moldova şi anume: înăsprirea politicii monetare şi a politicii bugetar-fiscale, asigurarea activităţii pieţei bazate pe principiile concurenţei libere, a devenit posibilă consemnarea deflaţiei pe parcursul lunilor iunie – iulie şi inversarea trendului inflaţiei anuale.
Evoluţia indicatorului inflaţiei pe parcursul ultimelor luni demonstrează corectitudinea politicilor în domeniu aprobate şi promovate de către Banca Naţională şi Guvernul Republicii Moldova, precum şi faptul readucerii treptate a ratei inflaţiei în limitele programate.
Evoluţia ratei de schimb
De la începutul anului şi până la 03.09.2008 cursul oficial de schimb al leului moldovenesc faţă de dolarul SUA s-a apreciat cu 14.7 la sută, de la 11.3 până la 9.65 lei moldoveneşti pentru un dolar SUA, în urma majorării volumului lichidităţii în valută străină pe piaţa valutară internă, pe fundalul persistenţei afluxurilor semnificative de valută în ţară.
De menţionat că, luând in consideraţie ponderea semnificativă a dolarului SUA pe piaţa valutară internă a Republicii Moldova, cursul de schimb oficial al leului moldovenesc faţă de dolarul SUA se determină în baza tranzacţiilor de cumpărare / vânzare a dolarilor SUA pe piaţa inter - şi intrabancară. Concomitent, cursul oficial al leului moldovenesc faţă de alte valute străine inclusiv faţă de euro se determină prin cross-cursul faţă de dolarul SUA cotat pe piaţa internaţională. Astfel, evoluţia cursului de schimb oficial al leului moldovenesc faţă de alte valute străine, este influenţat atît de evoluţia cursului de schimb oficial al leului moldovenesc faţă de dolarul SUA, cît şi de evoluţia cursului de schimb al altor valute faţă de dolarul SUA pe pieţele internaţionale.
Cursul oficial de schimb al leului moldovenesc faţă de euro s-a apreciat cu 15.9 la sută, de la 16.6 până la 13.9 lei moldoveneşti pentru un euro la situaţia din 03.09.2008. Aprecierea mai pronunţată a leului moldovenesc faţă de euro în lunile iulie-august a avut loc ca urmare a aprecierii în această perioadă a dolarului SUA faţă de Euro pe piaţa financiară internaţională.
Actualmente, Republica Moldova menţine un regim valutar flotant, fapt ce presupune efectuarea unor intervenţii pe piaţa valutară doar pentru a atenua fluctuaţiile excesive ale cursului valutar, cursul de schimb fiind determinat de cererea şi oferta de valută străină pe piaţa valutară internă. În condiţiile unor intrări semnificative de capital de peste hotare, care nu pot fi totalmente absorbite prin intervenţiile BNM pe piaţa valutară, are loc o apreciere a monedei naţionale.
Astfel, în primele 6 luni ale anului 2008 s-au înregistrat următoarele intrări de capital, care au avut un impact semnificativ asupra pieţei valutare a Republicii Moldova:
- majorarea în primele 6 luni ale anului 2008 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007 a ofertei nete de valută străină de la persoanele fizice cu 66.7 la sută până la 1.2 miliarde dolari SUA,[1]
- sporirea cu 25.0 la sută în primele 6 luni ale anului 2008 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007 a fluxului net de credite externe private, granturi şi asistenţă tehnică până la 130 mil. dolari SUA.
- creşterea de 2.4 ori (până la 127 mil dolari SUA) în primele 6 luni ale anului 2008 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007 a fluxului net de investiţii străine şi de credite contractate de la persoanele afiliate.
În prezent nu sunt identificate fluxuri speculative de valută semnificative, ponderea nerezidenţilor fiind de circa 8 la sută, cifră practic constantă pe o perioadă destul de îndelungată. Concomitent, Banca Naţională a Moldovei permanent monitorizează aceste fluxuri şi conform Legii privind reglementarea valutară nr. 62-XVI din 21.03.2008, care va intra în vigoare începând cu 18.01.2009. Din această dată Banca Naţională va putea aplica măsuri de salvgardare în cazul în care circulaţia capitalului în/din Republica Moldova cauzează sau poate cauza dificultăţi serioase în promovarea politicii monetare şi/sau valutare.
În condiţiile unui aflux semnificativ de valută Banca Naţională a efectuat intervenţii mai masive pe piaţa valutară a Republicii Moldova, în special în lunile iulie-august, când a fost înregistrată o încetinire a ritmului de creştere a inflaţiei. Astfel, de la începutul anului Banca Naţională a procurat 320 milioane dolari SUA faţă de 184 milioane dolari SUA în perioada respectivă a anului precedent.
Aprecierea monedelor naţionale reprezintă un fenomen global, cu care s-au confruntat mai multe ţări din regiune. Astfel, începând cu anul 2000 coroana cehă s-a apreciat faţă de dolarul SUA cu 52.1 la sută, koruna slovacă – cu 49.6 la sută, zlota poloneză – cu 43.5 la sută, litul lituanian – cu 39.3 la sută. În perioada respectivă leul moldovenesc s-a apreciat numai cu 17.5 la sută.
De menţionat că aprecierea monedei naţionale nu este un factor distructiv din următoarele considerente. În primul rând, conform estimărilor, ponderea mărfurilor importate (materie primă, resurse energetice, părţi componente etc.) constituie circa 80 la sută din mărfurile exportate. Astfel, aprecierea leului nu afectează semnificativ exportatorii din Republica Moldova.
Aprecierea monedei naţionale contribuie la încetinirea ritmului de creştere a preţurilor la resursele energetice importate, fapt care are un impact benefic asupra temperării ritmului de creştere a inflaţiei.
Pot fi menţionaţi şi alţi factori pozitivi aferenţi aprecierii monedei naţionale cum ar fi reducerea preţului la importul de utilaje, tehnologii etc., creşterea nivelului general de trai al populaţiei.
La situaţia din 24.09.2008 activele oficiale de rezervă ale BNM au constituit 1.78 miliarde USD (acoperire a circa 4 luni de import) majorându-se cu 454.0 mil. USD faţă de finele anului 2007 (1.3 miliarde USD) şi cu 1.56 miliarde USD faţă de finele anului 2000 (222.6 mil. USD).
Începând cu 4 septembrie 2008 cursul oficial de schimb al leului moldovenesc faţă de dolarul SUA şi-a inversat trendul, depreciindu-se cu 7.7 la sută, de la 9.65 la 03.09.2008 până la 10.39 lei moldoveneşti pentru un dolar SUA la 24.09.2008. Această depreciere a fost condiţionată de cererea sporită de valută străină din partea unor importatori principali de resurse energetice, amplificată de aşteptările apărute ca urmare a evoluţiei crizei financiare intrenaţionale. În acest context începând cu 19 septembrie 2008, BNM a intervenit prompt pe piaţa valutară prin vânzarea a 37.1 milioane dolari SUA.
Cursul de schimb la casele de schimb valutar al leului moldovenesc faţă de dolarul SUA a fost mai volatil, dată fiind ponderea semnificativă a pieţei valutare în numerar în rulajul total al pieţei valutare interne (circa 25.0 la sută din rulajul total).
Piaţa creditelor şi a depozitelor
Soldul creditelor acordate de băncile comerciale în perioada ianuarie-august 2008 s-a majorat cu 3.5 miliarde lei sau cu 16.7 la sută şi a atins cifra de 24.4 miliarde lei. Creditele în moneda naţională s-au majorat cu 3.1 miliarde. lei (26.1 la sută), iar creditele în valută străină – cu 415 mil. lei (4.6 la sută). Rata medie la creditele acordate în lei s-a majorat cu 3.76 puncte procentuale (de la 19.00 la sută în decembrie 2007 până la 22.76 la sută în august 2008). Rata medie la creditele în valută străină a crescut cu 1.73 puncte procentuale, de la 10.66 la sută până la 12.39 la sută.
Soldul depozitelor în sistemul bancar a constituit 24.4 miliarde lei, majorându-se cu 3.8 miliarde. lei, sau cu 18.2 la sută faţă de 31 decembrie 2007. Din totalul depozitelor cele denominate în valută străină s-au majorat cu 784.6 mil. lei (8.8 la sută), iar cele în lei moldoveneşti au înregistrat o creştere mai accelerată – cu 3.0 miliarde lei (25.4 la sută). Ratele medii la depozitele la termen în lei moldoveneşti s-au majorat de la 15.71 la sută până la 18.84 la sută, iar la depozitele la termen în valută străină – de la 6.49 la sută anual în luna decembrie 2007 până la 10.81 la sută anual în luna august 2008. Dolarizarea depozitelor s-a diminuat cu 3.4 puncte procentuale comparativ cu luna decembrie 2007 şi a constituit 39.9 la sută la sfârşitul lunii august 2008.
Marja bancară (rata medie la credite minus rata medie la depozite ) a constituit la operaţiunile în lei 2.76 puncte procentuale (în diminuare de la începutul anului cu 0.53 puncte procentuale) şi la operaţiunile în valută străină 1.58 puncte procentuale (în diminuare cu 2.59 puncte procentuale).
Sistemul bancar
La situaţia din 31 august 2008 pe teritoriul Republicii Moldova funcţionau 16 bănci pe acţiuni autorizate de Banca Naţională a Moldovei, dintre care 3 sucursale ale băncilor străine.
În primele 8 luni ale anului 2008 sistemul bancar al Republicii Moldova s-a consolidat în continuare, înregistrând o dinamică ascendentă. Activele totale ale sistemului bancar au constituit 37.7 miliarde lei, în creştere de la începutul anului cu 5.7 miliarde lei (17.9 la sută), iar capitalul de gradul I a totalizat 6.3 miliarde lei, majorându-se cu 1.1 miliarde lei (20.8 la sută) faţă de sfârşitul anului 2007. Rentabilitatea activelor sistemului bancar la 31 august 2008 a constituit 4.1 la sută, majorându-se cu 0.2 puncte procentuale comparativ cu sfârşitul anului precedent, iar rentabilitatea capitalului acţionar a atins 23.7, fiind în descreştere cu 0.3 puncte procentuale.
Dinamica indicatorilor monetari
Baza monetară (include banii în circulaţie (în afara sistemului bancar), rezervele bancare (rezervele băncilor în lei menţinute în conturile corespondente la Banca Naţională a Moldovei şi numerarul în casele băncilor) şi depozitele la vedere ale altor organizaţii la Banca Naţională a Moldovei) s-a majorat cu 25.0 la sută (2.4 miliarde lei) faţă de sfârşitul lunii decembrie 2007, constituind 11.9 miliarde lei la 31 august 2008.
Masa monetară M2 (masa monetară în lei, include banii în circulaţie, depozitele în lei şi instrumentele pieţei monetare) pe parcursul perioadei de referinţă s-a majorat cu 3.6 miliarde lei sau cu 19.8 la sută, până la 22.0 miliarde lei. Creşterea indicatorului M2 a fost determinată de majorarea depozitelor în moneda naţională cu 2972.6 mil. lei (25.4 la sută) şi a banilor în circulaţie cu 663.7 mil. lei (10.0 la sută), în timp ce soldul instrumentelor pieţei monetare s-a redus cu 1.7 mil. lei (9.9 la sută).
Masa monetară M3 (include agregatul monetar M2 şi depozitele în valută străină) a crescut cu 4.4 miliarde lei sau cu 16.2 la sută şi a constituit 3.2 miliarde lei la 31 august 2008.
Evoluţia indicatorului inflaţiei pe parcursul ultimelor luni demonstrează corectitudinea politicilor în domeniu aprobate şi promovate de către Banca Naţională şi Guvernul Republicii Moldova, care au permis inversarea trendului inflaţiei în condiţiile existenţei unor presiuni inflaţioniste externe şi interne pronunţate.
Analiza factorilor care au influenţat majorarea preţurilor de consum pe parcursul ultimului an, precum şi a evoluţiei eventuale a acestor şi altor factori pentru perioada ce urmează, permit de a prognoza o micşorare în continuare a indicatorului inflaţiei anuale cu readucerea lui treptată în limitele programate.
În aceste condiţii, Banca Naţională a Moldovei consideră că perioada actuală de înăsprire a politicii monetare s-a finisat şi pot fi examinate măsurile care ar facilita accesul la resursele de credit.
Este necesar de menţionat că deprecierea leului moldovenesc faţă de dolarul SUA şi euro, care s-a înregistrat pe parcursul ultimii săptămâni nu a avut la bază factori obiectivi, dar, în opinia noastră, a fost cauzată de tentativele extrapolării consecinţelor crizei financiare internaţionale pe piaţa din Republica Moldova. La moment, însă, nu există pericol pentru resimţirea consecinţelor crizei pe piaţa internă, dat fiind că sistemul bancar din Republica Moldova dispune de resurse destule pentru a-şi onora obligaţiunile şi a extinde în continuare operaţiunile de creditare. La rândul său, Banca Naţională dispune de rezerve valutare suficiente pentru a atenua fluctuaţiile excesive ale cursului de schimb.
În încheiere, doresc să Vă aduc la cunoştinţă că astăzi Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a aprobat hotărîrea de a micşora rata de bază cu 1,5 puncte procentuale (pînă la 17.0 la sută) şi norma rezervelor obligatorii la fel cu 1,5 puncte procentuale (pînă la 20,5 la sută). Aceste hotărîri demonstrează încrederea Consiliului de administraţie a Băncii Naţionale în evoluţia pozitivă în continuare a indicatorilor stabilităţii macroeconomice.
*Informaţie prezentată de BNS
[1] În primele 7 luni ale anului 2008 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007 oferta neta de valută străină de la persoanele fizice s-a majorat cu 62.1 la sută până la 1398.4 mil. dolari SUA


