Conferinţa internaţională cu tema: "Probleme actuale în domeniul financiar-bancar "
În perioada 18-19 octombrie 2010, la Banca Naţională a Moldovei, şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa internaţională cu tema: „Probleme actuale în domeniul financiar-bancar”, organizată de Asociaţia Juriştilor din Sistemul Financiar-Bancar, cu sprijinul BNM.
La eveniment, la care au participat Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei Dorin Drăguţanu şi Ministrul Finanţelor al Republicii Moldova Veaceslav Negruţa, s-au întrunit, de asemenea, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei al RM, Curţii Supreme de Justiţie, Curţii de Apel, Asociaţiei Băncilor din Moldova, CCCEC, ASEM, USM şi ai altor instituţii cu activităţi aferente din Republica Moldova. Printre oaspeţii din străinătate s-au aflat invitaţi de la Asociaţia Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar din România şi Banca Centrală a Italiei, Banca Centrală a Austriei.
La deschidere, Preşedintele Asociaţiei Juriştilor din Sistemul Financiar-Bancar Natalia Sârbu şi Guvernatorul Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu au adresat asistenţei cuvinte de salut, subliniind importanţa implicaţiilor juridice în asigurarea părţii tehnice raportate la soluţionărea problemelor de ordin financiar-bancar.
În continuare, specialişti din Republica Moldova şi de peste hotare au prezentat discursuri cu abordări din experienţa băncilor centrale din Republica Moldova, România, Italia şi Austria. Oaspeţii forumului au făcut referinţe la controlul administrativ şi supravegherea bancară, interferenţele dreptului în instruirea bancară şi procedurile de soluţionare a litigiilor născute în legătură cu prestarea serviciilor de plată.
În cea de-a doua zi de desfăşurare a lucrărilor conferinţei, Ministrul Finanţelor al RM Veaceslav Negruţa a rostit pentru cei prezenţi un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Juristului, referindu-se apoi la domeniile de interes major care necesită perfecţionarea tratării sub aspect juridic. Acestea au vizat simplificarea procedurilor de creditare, optimizarea procesului de insolvabilitate a băncilor, definitivarea cadrului juridic aferent sistemului de plăţi, implementarea schemelor corecte de onorare a obligaţiunilor faţă de deponenţi ş.a.
Subiectele atinse în partea a doua a forumului internaţional au reflectat, de asemenea, raţionamente asupra clauzelor privind răspunderea în contractele bancare, creditul de consum sub aspectul Directivei 2008/48 şi dezvoltarea pieţei de capital din Republica Moldova.


