Activitatea BNM ca agent fiscal al statului la plasarea titlurilor de stat
Banca Naţională a Moldovei (BNM) în calitate de agent fiscal al statului în organizarea serviciului titlurilor de stat este autorizată să organizeze şi să conducă activitatea de vânzare, evidenţă şi răscumpărare a valorilor mobiliare dematerializate emise de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova.
BNM îndeplineşte aceste atribuţii conform Acordului de Agent Fiscal încheiat între Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Banca Naţională a Moldovei.
Începând cu emiterea bonurilor de trezorerie în martie 1995 şi în decursul întregii perioade de funcţionare a pieţei titlurilor de stat, în Republica Moldova au fost întreprinse măsuri eficiente în domeniul dezvoltării pieţei valorilor mobiliare de stat.
În colaborare cu Ministerul Finanţelor – emitentul titlurilor de stat, BNM a stabilit şi aplică reglementarea activităţilor şi operaţiunilor pe piaţa primară a titlurilor de stat, a elaborat o serie de măsuri vizând crearea condiţiilor necesare dezvoltării unei pieţe de titluri de stat bazate pe regularitate şi transparenţa emisiunilor, menţinerea unui nivel de lichiditate corespunzător.
Pe piaţa internă a Moldovei se emit două tipuri de titluri de stat:
• bonuri de trezorerie - valori mobiliare cu diferite termene de circulaţie pînă la un an;
• obligaţiuni de stat - valori mobiliare cu scadenţa mai mare de un an.
Valorile mobiliare de stat se emit în formă de înscrieri în conturi şi se înregistrează în Sistemul de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare (SIC) implementat la Banca Naţională a Moldovei în februarie 1996.
Piaţa titlurilor de stat în Republica Moldova este o piaţă extrabursieră, organizată prin intermediul băncilor-Dealeri primari. Clienţii Dealerilor primari pot fi persoane fizice şi juridice, rezidente sau nerezidente. Banca Naţională analizează activitatea şi performanţa Dealerilor primari, determină şi, la necesitate, modifică lista acestora.
Piaţa primară:
Graficul desfăşurării licitaţiilor de vînzare a VMS pe piaţa primară.
Comunicate oficiale ale Ministerului Finanţelor de plasare a VMS:
- Bonuri de trezorerie
- Obligaţiuni de stat
Comunicate oficiale ale Ministerului Finanţelor:
- Rata dobânzii (cuponului) la obligaţiunile de stat cu dobândă flotantă
- Rezultatele licitaţiilor de vânzare a VMS
- Ratele medii ponderate ale dobânzii la VMS emise de Guvernul R.M
Criteriile de selectare a băncilor în calitate de Dealeri primari şi evaluare a activităţii lor pe piaţa valorilor mobiliare de stat dematerializate.
Activitatea Dealerilor primari pe piaţa valorilor mobiliare de stat a R.M.
Buletinul informativ despre totalurile tranzacţiilor consolidate cu valorilor mobiliare de stat pe piaţa secundară.
Sistemul de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare (SIC)


